Bloguri, Bloggeri si Cititori

Hairstyles by MadaSey

Hairstyles by MadaSey

joi, 24 octombrie 2013

Despre publicitate



    Dupa cum vedeti internetul este plin de poze cu coafuri care mai de care mai interesante si mai fabuloase. Intrucat este imposibil sa le reproduci pe toate (ele fiind de ordinul miilor) ca sa postezi poze doar cu creatii proprii, fiecare persoana din aceasta industrie isi formeaza si un catalog virtual de unde posibilele cliente isi pot alege coafura dorita mai usor.

    Mi-ar placea sa pot spune ca eu le-am coafat si pe Jessica Alba, Charlize Theron, Jennifer Aniston, Paris Hilton sau pe Amanda Seyfried insa pozele cu aceste personalitati ale lumii mondene sunt folosite doar ca reper, model pentru eventualele doritoare.












     In fond, am auzit vorba asta de multe ori, meseria de coafeza este o meserie ce se fura. Pentru o mana talentata o poza simpla, un tutorial sau un colaj step-by-step este ca o lectie din manualul scolar.

marți, 13 august 2013

Îngrijirea părului cu secrete din cămară

     Unul dintre cele mai importante atuuri ale frumuseţii este reprezentat de podoaba capilară. Pe lângă un regim alimentar adecvat şi un stil de viaţă sănătos părul are nevoie şi de îngrijiri suplimentare pentru a-şi păstra în timp vitalitatea şi strălucirea.
     Într-un spaţiu invadat de produse cosmetice din ce în ce mai performante care promit rezultate incredibile încă de la primele folosiri, mulţi specialişti recomandă tot mai des tratamente pe care le găseam încă din copilărie pe raftul bunicilor.
     Anotimpul cald este o perioadă destul de nocivă pentru şuviţele bogate şi sănătatea părului nostrum s-ar putea şubrezi din cauza temperaturilor ridicate, razelor soarelui şi deshidratării. Persoanele care suferă de afecţiuni ale tiroidei sau diabeticii se confruntă cu o cădere masivă a podoabei capilare şi au nevoie de suplimente pentru a reveni la buclele bogate de odinioară. Stresul şi programul încărcat, neglijenţa, lipsa unui ritual zilnic de îngrijire - sunt toţi agenţi distructivi care trebuie eliminaţi sau măcar ţinuţi sub control.


     Măşti împotriva căderii părului

Farmacia naturistă recomandă aplicarea unor măşti hidratante pentru a preveni pierderea masivă a părului. Un amestec format din 2 linguri de ulei de măsline, cateva picaturi de lămâie şi un gălbenuş de ou se aplică pe părul curat, se acoperă cu nzlon sau cască şi se menţine timp de 45 de minute. Părul trebuie spălat cu şampon până rămâne curat. Un alt mix la fel de efficient se obţine din două gălbenuşuri de ou, 500 de grame de praf de cedru şi câţiva stropi de lămâie. Acest tratament se aplică de 3-4 ori pe lună.
Tinctura de lavandă este una dintre principalele recomandări impotriva căderii părului. Se masează scalpul cu tincture, se acoperă şi se spală după două ore cu un şampon uşor, natural.
Urzicile tinere şi frunzele proaspete de nuc, soc sau mesteacăn, la fel şi rostopasca sunt ingredente cheie pentru creşterea şi regenerarea părului. Acestea se pun în apă caldă pe foc şi se fierb foarte puţin timp. Amestecul se lasă câteva minute şi se spală părul cu jumătate din el. Folosiţi şi un săpun medicinal. Clătiţi şi apoi înmuiaţi părul în cealaltă jumătate de fiertură timp de câteva minute şi lăsaţi părul să se usuce natural.

     Măşti pentru un păr des
Oul pare să fie ingredientul cheie în multe dintre tratamentele destinate părului. Se ia un gălbenuş de ouă şi se amestecă într-un recipient cu o jumătate de pahar de sana, cu o ceapă rasă şi puţin alcool. Pasta se aplică pe păr şi se lasă două ore, după care se înlătură prin baie cu şampon. Este important să nu vă uscaţi părul cu foehnul. Nu aplicaţi acest tratament mai des de 3 ori pe lună.
Un tratament foarte la îndemână pentru părul fragil şi subţire, care va da şuviţelor un volum considerabil, se bazează pe un ingredient foaret comun: berea. Aplicaţi berea pe scalp, lăsaţi să acţioneze timp de 15 minute şi clătiţi bine cu apă rece.

    Mască pentr păr uscat
O jumătate de cană de miere amestecată cu două linguri de ulei de măsline este remediul ideal pentru un păr care a suferit vopsiri repetate şi care are un aspect uscat şi fragil. Aplică masca şi las-o pe cap 20 de minute apoi clăteşte cu apă călduţă. Repetă procesul o dată pe lună. Este foaret efficient şi în cayul vârfurilor tocite.
Fructul de avocado este bun pentru repararea părului, dar poate înlocui cu succes produsele cosmetice folosite pentru a calma şuviţele indisciplinate. Se ia o jumătate de avocado, se amestecă într+un recipient de plastic cu smântână sau gălbenuş de ou şi se masează scalpul cu acest mix.
Un tratament rapid pentru revigorarea pletelor terne şi lipsite de personalitate este masca de iaurt gras. Se masează părul cu o jumătate de cutie de iaurt şi se lasă timp de 20 de minute. Se clăteşte cu apă călduţă şi este un tratament care poate fi aplicat săptămânal.

     Mic dejun pentru un păr sănătos
Amestecaţi trei linguri de făină integral de grâu cu cinci linguri de apă şi lăsaţi+o timp de şase ore la fermentat. Într-un caston lăsaţi peste noapte două linguri de stafide în apă. Amestecaţi cele două de dimineaţă dar nu aruncaţi apa şi radeţi peste ele două mere şi cinci sau şase migdale rase. Adăugaţi miere, nuci pisate si suc de lămâie - câte două linguri din fiecare. Ca suplimente luaţi o capsulă de viatmina E şi o linguriţă de miere.

luni, 12 august 2013

Pentru un par frumos si sanator cu 3 lingurite de bere


     Nu aveti timp prea mult sa iesiti cat mai des din casa si sa ajungeti intr-un salon de frumusete ? Exista bineinteles si in casa cateva solutii. Cu ajutorul unor produse de calitate, de multe ori cu bogat continut de plante sau total naturale puteti obtine rezultate spectaculose.
     Berea este adesea folosita pentru clatitul parului.    Se face insa o dilutie de 3 linguri de bere cu jumatate cana apa. Rezultatul este destul de evident. Berea este potrivita    si pentru pastrarea permanentului.
     Avand in vedere toate proprietatile berii si faptul ca se gaseste atat de usor, de ce sa nu o introducem in ritualurile noastre de frumusete? Daca baia in bere nu-ti surade, o poti folosi in mastile pentru fata sau par.

    Berea face minuni in ingrijirea parului deteriorat, fara volum si stralucire. Dupa samponare, clateste-ti parul cu o sticla de bere bogata in drojdie. Cel mai bine este sa nu clatesti berea, dar daca te temi de mirosul caracteristic, las-o sa actioneze 20 de minute, apoi clateste-ti parul, fara sa mai samponezi. Drojdia si hameiul dau volum parului, refacand cuticulele deteriorate. Aciditatea berii ajuta la indepartarea urmelor de fixative, spuma, ceara, gel de par.

      Pentru a imbogati samponul tau preferat, prepara un amestec din parti egale de sampon si bere fiarta. Spala-ti parul asa cum faci in mod normal, apoi clateste. Berea ajuta la indepartarea rezidurilor din par si il face mai lucios.
      Desi parul este principalul "beneficiar" al vitaminelor si mineralelor din bere, o poti introduce si in mastile pentru fata. Prepara un amestec din jumatate de cescuta de bere si o lingura de miere si aplica-l pe fata timp de 10 minute. Tenul va arata mai proaspat si porii se vor inchide.

      Daca nu ai la indemana un borcan cu miere, poti folosi doar berea. Toarna putina pe cateva tampoane de demachiat si aplica-le pe fata timp de cateva minute. Obtii pe loc un ten curat, proaspat si cu pori inchisi.

duminică, 7 iulie 2013

Coafuri pentru par mediu-lung

     Desi primul gand cand auziti de coafuri impletite este "O!!! Imi trebuie par lung pentru impletituri iar al meu nu estedestul de lung." va inselati. Sunt o multitudine de coafuri care nu necesita in par foarte lung, coafuri cu doar unele elemente impletite, elemente ce dau acel "je ne sais que" ce face intreaga coafura o opera de arta.
     Iata doar cateva exemple de astfel de coafuri













     

marți, 2 iulie 2013

10 stiluri preferate de vedete

      Numeroasele stiluri de împletituri care ne ajută imaginaţia să contureze coafuri complexe reprezintă elementele cheie pentru un look adecvat stilurilor multora dintre vedetele noastre preferate.

      Casual sau formale, adresate ocaziilor speciale sau pur şi simplu pentru evenimente mondene, împletiturile sunt, în zilele noastre, coafuri preferate pentru farmecul şi complexitatea lor. Rămâi în continuare alături de noi pentru a afla cum 10 stiluri de împletituri preferate de vedete devin coafuri elegante în adevăratul sens al cuvântului şi inspiră-te din stilul unor celebrităţi precum Jessica Alba, Jennifer Aniston, Charlize Theron sau Kate Middleton pentru următoarea ocazie specială din viaţa ta.
      Odată cu vremurile, împletiturile devin mai complexe, iar tehnicile de styling mai variate, în măsura în care orice look poate fi reprezentat într-un mod diferit, prin coafuri împletite.
     Observăm atât de multe impletituri interesante purtate de vedete încât a fost greu să ne oprim atenţia doar asupra câtorva dintre ele, însă în ideea  unui clasament eficient, va prezentăm în continuare cele mai frumoase 10 împletituri purtate de vedete.
     Citeşte în continuare pentru a descoperi noi modalităţi de a-ţi coafa părul şi indicaţii step-by-step pentru a realiza aceste coafuri complexe:

Împletitura bentiţă

Poate va trebui să exersezi puţin împletitura aceasta pentru a identifica exact cât de lejeră trebuie să fie pentru a-ţi complimenta trăsăturile, însă odată ce descoperi cea mai bună variantă, vei putea purta stilul preferat de Jennifer Aniston in materie de impletituri. Partea bună este că se potriveşte la orice outfit şi conferă volum coroanei.

Împletituri laterale în coc chignon

Această împletitură delicată care urmează linia coafurii elegante aduce un plus de glamour ţinutei Jessicai Alba. Copiază look-ul împletind mai întâi partea din faţă şi integrând codiţa împletită într-un coc chignon la baza gâtului.

Fishtail braid – împletitura în coadă de peşte

Împletitura în coadă de peşte este un stil perfect pentru femeile creative, care doresc să poarte o coafură modernă şi casual. Eu vă recomand varianta propusă de actriţa Felicity Jones cu ocazia lansării filmului “Like Crazy”. Obţine un fishtail braid messy ondulând părul înainte de a realiza coada împletită laterală.

Coada de peşte purtată în stil suedez

Cozile suedeze au farmecul lor aparte, însă nu au gingăşia coafurii readaptate cu coadă de peşte purtată de Dianna Agron. Acest look necesită o lungime considerabilă a părului (sau câteva extensii de păr), puţin exerciţiu şi o ocazie deosebită pentru a fi prezentată.

Cozile suedeze pentru un look elegant de seară

Dacă până acum ai crezut că prin cozile suedeze poţi obţine un look propice doar pentru vacanţe pe malul mării şi ieşiri în natură, află de la Zoe Saldana cum poţi aduce extra glam acestei coafuri, potrivind-o pentru un look elegant de seară. Cărarea centrala şi şuviţele din breton care încadrează delicat chipul sunt elementele cheie ale acestui look.

Coafuri cu părul prins şi împletituri French

Emily Blunt arată răpitor purtând această coafură cu părul prins şi împletitură. Întrucât coafura este de o complexitate ridicată faţa de modelele anterioare, îţi recomand ajutorul unui stilist şi o ocazie specială pentru purtare.

Labirintul împletiturilor la baza gâtului

Coafura purtată de Charlize Theron pe Covorul Roşu a atras cu siguranţă toate privirile şi a frapat prin aspectul deosebit. Pentru a realiza acest model, împarte părul în trei secţiuni şi porneşte cu prima secţiune de la nivelul urechii, împletind-o pe direcţia bazei părului precum vezi în imagine. Continuă în acelaşi sens lateral şi cu următoarele două secţiuni, urmând ca la final să prinzi cele trei cozi într-un coc răsucit, plin de stil.

Chignon împletit

Coafurile sofisticate purtate de Ducesa Catherine abordează stilul francez al cocului chignon pe tipar britanic. Pentru a realiza această superbă coafură, împarte mai întâi părul în cinci secţiuni – două din vârful capului, două laterale şi una la baza gâtului, pentru coc. Începe cu ultima, realizând cocul chignon, împleteşte secţiunile laterale şi adună-le în spate, rasucindu-le în coc şi prinde partea din faţă, după ce ai tapat-o puţin pentru volum.

Coada voluminoasă într-o parte

Amanda Seyfried ia această împletitura simplă, obişnuită şi îi conferă un plus de eleganţă prin volum. Ondulează-ţi părul înainte de a începe împletitura, folosind o rolă lată, care nu conferă bucle bine definite. Apoi mai tapează puţin părul dacă mai este nevoie şi separa cu degetele nodurile împletiturii până obţii volumul dorit.

Împletituri boho-chic laterale

Pentru un stil eclectic, potrivit pentru o boho-chic precum Blake Lively, stilistul a pornit cu o coadă laterală şi o împletitura laterală în coadă de peşte. Plasând un accesoriu de păr chic, vei conferi un farmec aparte acestei coafuri studiat dezordonate.